duminică, 27 mai 2012

Mireaza "traznita"!

Si astazi despre nunti. Si anume despre o mireasa...Fiecare fata viseaza la o nunta ca-n povesti, la un mire care sa semene cu Fat-Frumos, la o rochie vaporoasa, care sa atraga toata atentia, la oaspeti multi si cuminti, la o masa bogata cu feluri exotice de mincare si la multe multe altele. Daca te gindesti din punct de vedere al planificarii, o nunta e destul de costisitoare si dificila. Astazi, fiecare nunta e un tumult de evenimente cit mai extravagante si cit mai moderne. Iar daca vorbim despre traditii, atunci astazi o nunta poate fi organizata atit cap-coada, cit si coada-cap! Planificarea sarbatorii din timp este binevenita din motivul evitarii haosului, si mai mult, ca sa nu ne pomenim noi, mirese fiind sa coordonam pasii evenimentului. Si aici aduc spre atentia si curiozitatea voastra povestea unei mirese "traznite" la a carei nunta am fost si eu invitata! O mireasa multifunctionala, ce mai vorba, o mireasa care a tinut loc si de muzica, si de moderator, si de nasul mare si de mire, la un moment dat. Si-a planuit singura, "furatul miresei" si pentru ca mirele, nu a reactionat asa cum si-a dorit, nu pentru ca nu a vrut asta, ci pentru ca nu prea intelegea ce se petrece cu iubita lui, in vazul tuturor nuntasilor, a facut o criza de nervi, s-a inrosit pe fata, dupa care s-a invinetit, dupa care s-a ingalbenit si pina la urma s-a apucat de alt obicei, care dupa parerea ei, nimeni nu-l cunostea si nimeni nu se pricepea la el mai bine ca dinsa! S-a catarat in bratele mirelui cind veni timpul "dezbracatului miresei" si topaind si tipind in stinga si in dreapta, acoperind cu vocea-i melodia "I-ati mireasa ziua buna...", monitoriza cine si dupa cine vine sa-i dea cadourile binevenite la  acest obicei! Mirele, obosit si deznajduit statea  rosu si transpirat...sub greutatea miresei nervoase si a paturilor, cearsafurilor, plapumelor cu care ii invelea rudele apropiate. Ce mai poti spune? Au fost si momente frumoase, dar asemenea situatii sunt asa de reprezentative ca nu cred ca cineva le-a  memorizat si pe celelalte...mai bune. 
Ce vreau sa spun cu asta? Scumpe mirese, lasati organizarea nuntii visurilor voastre pe dibacia unui profesionist, sau a unei rude apropiate care cunoaste toate rinduielile mai bine decit voi. Nu va umpleti creierul cu sarcini posibile si imposibile, chiar ireale. Ramineti cu cele citeva mici probleme, cum ar fi: coafura, machiajul, rochia, pantofii, buchetul de flori, si desigur... mirele!
Si credeti-ma, atitea fiind, sunt multe si destul de responsabile, ca sa mai aveti putere, rabdare si competenta pentru celelalte! Fiti fericite, planificati minutios nunta visurilor voastre, si atunci cu adevarat mirele va semana  cu Fat-Frumos, iar tu cu Alba-ca-Zapada, buna comparatie!

Cu drag, pentru cele mai organizate si mai desptepte mirese. Fiti fericite!



sâmbătă, 26 mai 2012

Ma duc sa vad "nireasa"!


Copilaria mea e plina de nunti. Nunti la care am fost invitatul de onare din parte ostii de curiosi, multi, marunti, dar foarte vajnici! Am crescut alergind emotionata in urma alaiului de nunta. Am avut norocul sa pot vedea mirese "celebre" ca: postarita satului, sotia brigadirului de la livada, profesoara de limba si literatura rusa, pe medicul de familie din mahalaua noastra si chiar multe dintre colegele mele de clasa, care s-au grabit sa devina mamici la 16 ani! Si sirul ar continua...pina in zilele de astazi. Pentru ca si acum am ramas cu tentatia de a merge   "sa vad nireasa" cind e vreo nunta la mine in sat! Am fluturi in stomac la amintirea fiecarui detaliu de nunta din vremurile celea...inscrierea oficiala de la casa de cultura, primarul satului care dupa o ordine anume anunta schimbul de inele, gasite intii intr-un bol cu griu, ruperea colacului, acela care va anunta cine e stapinul casei, paharele de sampanie, cinstite de catre mire si mireasa cu bratele incrucisate, amarul la tineri, indulcit cu dulceata de cele mai multe ori de visine, de prune sau de gutui...si primul dans conjugal, care de cele mai multe ori impresiona prin melodia extracunoscuta si extrafolosita "Esti mireasa vietii mele...". Stateam pina la miezul noptii in jurului casei omului care facea nunta si intimpinam impreuna cu adevaratii nuntasi ostile socrilor mici sau socrilor mari, depinde unde se organiza sarbatoarea, nunii mari si tinerii cu covorul...Astazi nu se ma joaca covorul, decit in citeva localitati care pastreaza cu tarie obiceiurile si traditiile. Un prieten povestea nu demult despre o situatie cu "jucatul covorului". Cica cind sa joace covorul la o nunta a unei colege de clasa, dezorientati, tragind fiecare in partea lui cu putere si cu convingere, au ramas cu marginea tesuta a covorului in miini...Daaaa, covor, trainic si bun de pus pe perete! Dar nu despre asta vroiam sa zic...vroiam sa zic ca de atunci pina acum, s-au schimbat multe, nuntile au devenit mai moderne, mai sofisticate, sau mai simple, cu diferite elemente nonconformiste, dar ideea a ramas aceeasi...o rochie alba, visul fiecarei fete...si paradoxul ca sunt la fel de sublime si cele de atunci, si cele de azi....

Aceasta e rochia visurilor mele, rochia anilor '30 care nu este in vinzare deja si mai jos clonul aceste rochii din zilele de azi, cea care ar sta perfect atit pe o mireasa cuminte, timida, eleganta cit si pe una dezghetata, vesela, obraznica! 
Si daca vorbeam despre copilaria mea, de acolo mi se trage dragostea pentru rochia asta, si mi-a venit de unde? De la o sarbatoare de Anul Nou, unde impreuna cu colegii mei am prezentat o piesa de Vasile Alecsandri in care eram o cucoana din Iasi, si trebuia sa port o rochie similara timpului.  Nu aveam cum gasi o asa rochie si am imprumutat rochia de mireasa a unei profesoare de liceu foarte dantelata si foarte potrivita situatiei teatrale in care ma aflam... Nu am avut posibilitatea sa am o poza de atunci, dar am gasit o asemanare foarte plauzibila! 
Ma intorc de fiecare data la copilaria mea plina de nunti...Multe, frumoase, obisnuite si neobisnuite, cu mirese cu rochii efemere, dar perfecte! Chiar daca am birfit impreuna cu prietenele mele de joaca pe fiecare din ele, si le-am clasificat in cele mai frumoase si cele mai urite, acum inteleg ca nu am vazut nici o mireasa urita, ca toate miresele au dreptul sa fie frumoase, chiar daca noua ni se pare ca nu sunt, ca ele merita sa poarte o rochie pe care si-o doresc, chiar daca stilistii ar spune ca nu li se potriveste o rochie sau alta, ca fiecare femeie e superba in rochia ei de mireasa, in rochia pe care si-a dorit-o, pe care a visat-o si pe care si-a creat-o multa multa vreme in gind, poate din anii de scoala...

Cu drag, pentru toate miresuicile din lume, care viseaza la rochii de mireasa superbe.

vineri, 25 mai 2012

A uita e a incepe sa iubesti

Uneori e bine sa pleci, se cedezi si sa te lasi invins. Uneori e bine sa te opresti, sa te gindesti si sa uiti. A uita nu e numai o boala de creier, e o usurare, o libertate a mintii si a sufletului. A uita nu inseamna a pierde, nu inseamna a sterge dintr-o lista cu lucruri si fiinte importante. A uita inseamna a incerca sa mergi mai departe... Pina mai ieri nu credeam ca pot uita, ca pot fi altfel decit obisnuita, ca stiu sa traiesc fericirea, fericirea suprema. Dar am incercat sa invat sa uit, sa uit momente slabe, momente urite, momente de dezamagire...neputincioase, dureroase, lipsite de farmec, de dragoste si utilitate... Acum gindesc despre iubire, despre implinire, despre incredere, despre rabdare si despre oameni...asa cum ar trebui, fara scrupule, fara obraznicie, fara neputinta...
Faceti si voi la fel, sau faceti cum credeti ca e bine, atit pentru voi, cit si pentru cei apropiati voua...


Cu drag, pentru cei care stiu sa uite, pentru cei care invata sa uite, pentru cei care inca nu au nevoie de uitare!

marți, 22 mai 2012

Iac' asa, o dat Domnul si mi-am creat un blog!!!

Dragii mei, am creat aceasta pagina ca sa impart cu voi toate placerile vietii mele! Vreau sa pot sa va ajut in situatii in care nu stiti cum sa procedati si eu stiu, vreau sa va impartasesc toate istoriile mele legate de nunti, pe care le ador, de retete culinare de care m-am indragostit de curind, de aranjarea parului la care ma pricep si care ma atrage foarte mult, de pasiunile mele marunte...luminarile decorative, florile, cartile, rochiile...si o sa-mi mai amintesc, sincer sincer


Cu drag, pentru voi.